Pe Muntele Moria...

" Dumnezeu S-a uitat la tot ceea ce facuse; si iata ca erau foarte bune."
Genesa 1:31
" Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi."
1 Tesaloniceni 5:18

Ascultam de curand o predica a fratelui Cristian Barbosu si m-a marcat in special una dintre afirmatiile sale. Spunea ca in seara dinaintea botezului tine intotdeauna
un 'speech', pe care candidatii la botez il urasc efectiv. Le spune ca jumatate din ei, in urmatorii doi ani, nu vor mai pune piciorul in biserica. Desi suna dur, este realitatea cu care el ca si pastor se confrunta.
De ceva vreme am un gand pe inima care are intr-un fel legatura cu problema prezentata de fratele Barbosu. Suntem crescuti de povestioare, de mass-media, de veacul acesta cu o gandire de genul "au trait fericiti pana la adanci batraneti" si incepem sa vedem in etapele din viata noastra finalitati, in loc sa vedem inceputuri. Nu va este cunoscuta gandirea de genul "Am gasit job. De acum traiesc fericit pana la adanci batraneti". "Ne casatorim... si au trait fericiti pana la adanci batraneti." "Ma botez, fac legamant cu Domnul... si traiesc fericit pana la adanci batraneti." Gandirea aceasta ne formeaza asteptari departe de realitate si conduce deseori la caderi.
Sa ne gandim, spre exemplu, la ce implicatii are gandirea "fericit pana la adanci batraneti" in cazul botezului. Ai facut legamant cu Domnul in apa botezului, dar nu poti sa stai relaxat, gandindu-te ca traiesti "happy ever after". Evenimentul acesta nu e un sfarsit, ci un inceput, iar "happy ever after" nu va fi pentru noi aici, pe pamant. De acum incepe adevarata umblare si prelucrare si trebuie sa intelegem neaparat ceva: Domnul nu va urmari niciodata fericirea noastra imediata, ci bucuria noastra eterna.
Ma bucur ca Domnul mi-e Tata, dar si mai tare ma bucur ca e Tata cu mana tare. Intram in scoala Sa si de acolo devine dureros. Trebuie sa intelegem ca zdrobirea si spargerea vasului nostru nu are ca si scop distrugerea noastra, ci prelucrarea si renasterea noastra spirituala. Daca nu intelegem asta, mereu ne vom uita cu ochi dusmanos inspre Dumnezeu si nu vom intelege ca avem nevoie de mana Lui tare. Daca Domnul nu ne-ar purta o dragoste desarvarsita, ar 'ceda' dandu-ne tot ce ne pofteste inima. Rezultatul: ne-am distruge propria viata. Eu una recunosc, ca de multe ori cand Tata nu mi-a dat ceva sau mi-a luat ceva, nu am reactionat cum ar fi trebuit,
ci din contra am cartit, am tipat, m-am certat, dar acum ma uit in urma si zic: Aleluia! Iti multumesc ca ai mana tare si nu cedezi din dragoste.
Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Cristos... suntem cei mai nenorociti dintre oameni, pentru ca lucrurile nu vor merge intotdeauna asa cum ne-am dori noi. Din contra, mai des vom face in viata ce NU ne place, ce NU ne dorim, pentru ca sa putem fi prelucrati. Pe niveluri tot mai inalte vom duce un razboi al vointelor. Voia Ta sau voia mea? Isaac sau Tu? Firea mea sau moarte si inviere in Tine?
Ne aflam in fata unor inceputuri, nu finaluri... nu stim ce va fi. Stim ca vor veni si necazuri... si ce a fost pana acum a fost doar incalzirea, dar stim ca orice ar veni Domnul va fi acolo cu noi.
Indiferent de circumstante, El ramane suveran. Spunea un frate intr-o predica ca trebuie sa ne impacam cu suveranitatea lui Dumnezeu. Mi s-a parut un nonsens... cum sa te "impaci" cu suveranitatea lui Dumnezeu? Da, stim ca El ingaduie tot si cand te vezi zdrobit si impresurat, incepi sa te intrebi "Doamne, Tu-mi faci lucrurile astea? Tu le ingadui?" Ma incurajeaza mult gandul ca zdrobirea noastra e inspre pace, nu inspre nenorocire. Stim ca trebuie sa trecem prin scoala ca sa fim pregatiti in momentul revenirii Sale. Domnul ne-a prins de mana dreapta si ne va duce in slava, dar nu oricum, ci formati si prelucrati.
Va las un cantec, scris de Aaron Shust pentru copiii lui, cu incurajarea ca orice sfarsit nu e "the end" sau "happy ever after", ci rampa pentru un inceput.
Fiti binecuvantati!


I hate to be the one to break the news/ Imi pare rau ca trebuie sa fiu eu cel care sa iti da vestea
To let you down but I can't lie to you/ Cel care sa te dezamageasca, dar nu te pot minti
There's things about the world I wish weren't true/ Sunt lucruri in lumea asta, care mi-as dori sa nu fie adevarate
I guess by now, you must have had a clue/ Cred ca pana acum ai banuit ceva

It seems you're growing up fast/ Se pare ca ai crescut asa de repede
I tried my best to push back/ Mi-am dat toate silintele sa aman discutia asta

Would you believe me if I told you/ M-ai crede daca ti-as spune ca

There's no such thing as Peter Pan/ Nu exista Peter Pan
No such place as Never Never Land/ Nu exista Tara Minunilor
I wish we all could have/ Mi-as dori sa avem cu totii
Those tiny magic wings/ Aripioare magice

But we live in a world with wars/ Dar traim intr-o lume cu razboaie
It's not like it was before/ Care nu e cum a fost la inceput
We won't find our happy ever after here/ Nu ne vom gasi fericirea vesnica aici
There's no such thing/ Nu exista asa ceva

I've dreaded this talk for so long/ Mi-a fost greu sa ma gandesc la discutia asta
I knew someday you'd wonder what went wrong/ Stiam ca intr-o zi te vei intreba ce nu a mers bine
We get to be the story of it all/ Noi suntem cauza a ceea ce e in lume
For the Glory of it all and so we move along/ Si asa cum e trebuie sa mergem inainte

This is not where it ends/ Aici nu se incheie totul
It's just where it begins/ Ci abia incepe

It's not where we belong and if it's feeling wrong/ Noi nu apartinem de lumea aceasta si chiar daca nu ti se pare in regula
Oh, you must stay strong/ Trebuie sa ramai puternic
'Cause it was here that I first saw your face/ Pentru ca aici, in lumea aceasta, te-am vazut pentru prima data
Every night I pray that you'd believe the same/ Si in fiecare noapte ma rog sa ajungi si tu sa crezi ca

There's no such thing as Peter Pan/ Nu exista Peter Pan
No such place as Never Never Land/ Nu exista Tara Minunilor
I wish we all could have/ Mi-as dori sa avem cu totii
Those tiny magic wings/ Aripioare magice

But we live in a world with wars/ Dar traim intr-o lume cu razboaie
It's not like it was before/ Care nu e cum a fost la inceput
We won't find our happy ever after here/ Nu ne vom gasi fericirea vesnica aici
There's no such thing/ Nu exista asa ceva

ÎN LINIŞTEA DIN NOAPTEA GREA

UN GLAS SE TÂNGUIEŞTE,

ÎN GHETSIMANI, ÎN SPAIME MARI

ISUS SE CHINUIEŞTE.

O, TATĂL MEU, E FIUL TĂU

CE TREBUIE SĂ MOARĂ.

PUTEREA TA MĂ V-AJUTA

SĂ BEAU DIN CUPA AMARĂ.

EL, CEL CURAT, FĂRĂ PĂCAT,

PRIN VALEA MORŢII TRECE,

DIN TRUPUL SĂU DE DUMNEZEU

SUDORI ŞI SÂNGE CURGE.

ŞI LUNA S-A ÎNTUNECAT

CĂCI N-AR PUTEA SĂ VADĂ,

IAR STELELE TOATE-AU PĂLIT

CU EL AR VREA SĂ MOARĂ.

ISUSE SCUMP, SALVAREA MEA

E MOARTEA TA CUMPLITĂ,

PRIN JERTFA TA, VIAŢA MEA

PE VECI ŢI-E DĂRUITĂ.

LA TINE IA FIINŢA MEA,

CÂND UMBRA MORŢII VINE

CA-N VEŞNICII ÎN BUCURII

SĂ FIU MEREU CU TINE.

Cântările Evangheliei

„Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut: pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi.”

Apocalipsa 2: 4-5a

Îmi aduc aminte, și probabil că nu voi uita niciodată, cum a fost, când am cântat prima dată la tineret în grupul de laudă și închinare cu sora mea şi cu încă două fete. Eram acompaniate cu chitara de Lala. Nu prea aveam noi încă fixate noțiuni de ritm și intrări. Cântam, dacă îmi aduc bine aminte, „Doamne Numele-Ți înalț”. Pe la jumătatea cântării, Lala a făcut ceva ce ne-a șocat oarecum pe toți. A oprit chitara și a spus ferm: „De la început!” Atât de tare deviasem de pe ritmul melodiei și intrările erau făcute așa de rău, încât nu mai era posibil să „mușamalizezi” cu chitara.

Noi avem tendința, de atâtea ori, când ceva începe să meargă rău în relația noastră cu Domnul, să ascundem gunoiul sub preș și să ne prefacem că a dispărut, când evident grămada va crește tot mai mare.

Mă uit la mine și văd atâta slăbiciune și neputință. Văd cum lupt cu firea și când credeam că am ţintuit-o la pământ, se ridică iarăși. Văd cum vin atacuri din partea celui rău, care vrea să îmi fure bucuria în Domnul. Biruiesc cu Domnul, dar se întâmplă și să cad și atunci mă întreb cum poate Domnul să mai îngăduie un pumn de lut îndreptat de atâtea ori înspre rău? Ce valoare să aibă un abur care se arată puțintel și apoi piere?

Investiția pe care Dumnezeu a făcut-o în noi a costat mult prea mult... a costat moartea Celui preaiubit, iar valoarea noastră este dată tocmai de această jertfă și investiție făcută în noi. Cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică, iar în marea îndurare și bunătate a Domnului, întotdeauna la El e posibil un nou început, dacă într-adevăr ne căim (slavă Lui!).

Dacă începem să cântăm și să dansăm pe un alt ritm decât cel conceput de Dumnezeu pentru noi, dacă pierdem intrările și chitara nu ne mai poate acoperi, să nu încercăm să mai salvăm aparențele, ci să avem curajul de a spune „stop” dezacordului. Să venim înaintea Domnului cu pocăință, în smerenie, și să îl rugăm să ne permită un nou început... să reluăm cântarea Lui, de unde am lăsat-o și să renunțăm la a noastră, pentru că departe sunt gândurile Domnului de ale noastre, dar cu siguranță ale Sale sunt cele mai bune pentru noi.

Se apropie cu pași repezi sărbătoarea Paștelui, momentul cel mai important din istoria omenirii, care marchează dărâmarea unui zid imposibil de înalt și imposibil de demolat de către mâini omenești: zidul păcatului. Momentul acesta aș vrea să constituie un moment de meditație și de cercetare pentru mine, pentru noi toți: Cânt melodia, pe care ar trebui să o cânt? Sunt în defazaj sau mențin ritmul? Sunt în dragoste fierbinte sau căldicică? Am ridicat cu mâinile mele înapoi unele dintre pietrele din zidul, a cărui demolare a costat atât de mult?

„Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.” Psalmul 18:28

„Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” Psalmul 19:12

„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui - până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.” Mica 7:7-9

„Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu niste copilasi, care sed în piete si strigă la tovarăsii lor: „ V-am cântat din fluier si n-ati jucat; v-am cântat de jale si nu v-ati tânguit.”

Matei 11: 16-17

De fiecare dată când se joacă mama Remi cu tata, ceva nu e bine. Când sunt cărțile mari, nu e bine că sunt mari, când cărțile sunt mici, nu e bine că sunt mici. Obișnuiam să îi spun că i-am cântat de jale și nu a plâns, i-am cântat de bucurie și nu a râs.

Așa suntem de multe ori în plan spiritual. Când toate merg bine, suntem sceptici și ne gândim că merge prea bine și trebuie să se întâmple ceva rău, care să strice totul. Când totul merge prost, ne întrebăm de ce merge prost. Oricum ai lua-o, suntem deseori nemulțumiți. De câte ori nu ni s-a întâmplat să ni se cânte din fluier și să nu jucăm sau să ni se cânte de jale și să nu ne tânguim?

Una dintre primele predici pe care le-am auzit, a fost cea a fratelui Ghiță despre mulțumire. Și acum o mai țin foarte bine minte. Spunea, să încercăm ca o săptămână să fim mulțumitori indiferent de ce ni se va întâmpla. Și după săptămâna asta, încă o săptămână... și apoi încă o săptămână. Nemulțumirea nu aduce nimic bun cu sine, ci din contra atrage după sine frustrare, supărare, neascultare și e o strategie foarte ușoară folosită de diavol, pentru a ne fura bucuria.

De multe ori, lăsându-ne pradă nemulțumirii pentru lucruri mici, pierdem din vedere lucrurile mari și punem în umbră relevantul, ca să ne lăsăm frustrați de lucruri minore.

Vă doresc și îmi doresc să fiu mulțumitoare cu orice lucru din viața mea și chiar dacă va fi greu, să primesc cu bucuria lucrată de Duhul în noi, orice ar veni. Bine ar fi să jucăm nu numai când ni se cântă din fluier, ci și când ni se cântă de jale.

„ Mângăiati-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr.”

1 Tesaloniceni 5:11

Mă pregăteam de întoarcerea în România după aproximativ cinci luni de studii în Germania. Viitorul se arăta foarte incert. Pe de-o parte îmi făcusem mulți prieteni în biserica din Germania, alături de care crescusem mult și alături de care Îl cunoscusem mai mult pe Domnul. Pe cealaltă parte... Cluj-Napoca, repartizată în altă grupă la facultate, fără să îmi cunosc noii colegi care între timp se știau între ei, fără să mă fi stabilit la o biserică, fără prea mulți prieteni creștini. Astfel prezentându-se situația, nu eram prea încântată să mă întorc acasă. Știam că voia Domnul pentru mine era să plec, dar era foarte greu să mă despart de ceea ce devenise „acasă” pentru mine, ca să mă duc într-un loc în care ar fi trebuit să o iau de la început în clădirea unor prietenii, relații și așa mai departe.

În ultima duminică la biserica din Germania, Jeff a făcut un gest, căruia el cu siguranță nu i-a acordat importanța pe care i-am atribuit-o eu. M-a luat în brațe, ca un tată drag, și-a pus mâna pe creștetul meu și s-a rugat pentru mine și pentru întoarcerea mea în România. Pentru mine gestul lui a însemnat foarte mult și am plecat încurajată și împăcată.

Nu știu de ce suntem așa de zgârciți când vine vorba de încurajări. Sunt oameni în jurul nostru care ar avea atâta nevoie de o vorbă bună, de un zâmbet, de o rugăciune. Cred că cei mai mulți nu râvnesc după lucruri mari, ci doar un simplu zâmbet la vremea potrivită, o strângere de mâna, o îmbrățișare, ar putea face o reală diferență în ziua unei persoane.

De multe ori mă imaginez zburdând pe o vale neagră, moartă, dar, odată cu trecerea prin ea, mireasma degajată de ființa mea, care își are originea în Christos, înflorește totul din urmă. Ce frumos ar fi dacă la trecerea noastră prin valea aceasta sumbră am sădi dragostea lui Christos prin încurajări, prin atenţii mici pentru noi, dar semnificative pentru ceilalţi.

Să încercăm să nu fim zgârciți sau mândri în a încuraja pe cei din jurul nostru, ci dintr-o vale moartă, cufundată în plâns, să lăsăm Duhul Sfânt să cheme la viață cele mai frumoase flori, lăsându-ne la dispoziția Sa.

Suferința face parte din existența noastră. Nici copiii Domnului, sau cu atât mai puțin ei, sunt ocoliți de ea.

„Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie toată slava în veci! Amin.”

Romani 11: 36

Meditam zilele acestea la versetul de mai sus şi la măsura în care el reflectă realitatea din viaţa mea.

Viaţa mea este „din El”.

Domnul este cel care m-a creat. „Tu mi-ai întocmit lăuntrul fiinţei, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.” Nu doar că ne-a dăruit viaţa pământească, dar în Hristos am primit şi o viaţa nouă. Aşadar... da! Viaţa mea este „din El”.

Viaţa mea este „prin El”.

Dacă Domnul m-ar fi răscumpărat, fără să îmi fi oferit totodată şi posibilitatea de a umbla alături de El şi fără a putea să mă înfăţişez în faţa Marelui Preot, bun şi milos, atunci când greşesc, să îmi mărturisesc vina şi să fiu iertată, viaţa mea dobândită „din El”, s-ar fi sfârşit. Nu aş fi putut trăi fără şansa de a îmi refocaliza relaţia cu Creatorul şi aş fi sfârşit înapoi în starea de la început.

„Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina” (Psalmul 36:9). Dacă viaţa mea nu ar fi fost prin El, nu m-aş fi putut iubit. Dacă iubesc ceva în mine, este Domnul. Dacă El ar dispărea din viaţa mea, nu aş mai avea ce să iubesc, fiindcă doar prin lumina Sa, văd lumina. Aşadar... da! Viaţa mea este „prin El”.

Viaţa mea este „pentru El”?

Primele două elemente sunt realitate în viaţa multora dintre noi. Viaţa noastră este „din El” şi „prin El”, dar este ea şi „pentru El”? Domnul iubeşte pe cei cu inima în întregime a Lui şi nu agrează inimile împărţite... Totul sau nimic.

Mi-am dat seama că motivul pentru care facem aşa de puţin pentru Domnul, este din cauza faptului că ne pierdem perspectiva şi imaginea de ansamblu. Aşa cum spuneam deseori unei prietene... nu mai vedem pădurea de copaci. Începem să ne legăm aşa de tare cu inima de pământ şi uităm că noi nu pentru pământ am fost sortiţi. Ne dorim cariere, familii, prieteni, bunăstare etc. şi ne urmăm ţelurile cu ardoare, dar ne pierdem perspectiva.

Perspectiva noastră ca şi creştini a fost şi rămâne venirea Domnului. Dacă trăim cu gândul acesta în inimă cu siguranţă vom veghea şi cu siguranţă nu ne vom mai lega aşa de tare cu inima de cele pământeşti, conştienţi fiind ca toate vor arde in foc. De asemenea, în loc să fim preocupaţi atât de mult de propria noastră persoană, ne-am uita cu durere şi pasiune dumnezeiască înspre cei din jurul nostru care nu L-au găsit pe Domnul şi i-am conduce la El, ştiind că doar sângele Mielului poate să ne scape de revărsarea mâniei lui Dumnezeu de la sfârşitul veacurilor.

Aşa că da... pentru mine rămâne răsunând în cotloanele minţii mele „viaţa mea este pentru El în totalitate?”

Domnul să ne intărească în a ne trăi viaţa de credinţă fără a pierde imaginea de ansamblu, cu disponibilitate şi pasiune pentru El şi pentru cei din jurul nostru şi tot El să ne dea un duh statornic în orice decizii luăm cu privire la trăirea spre slava Sa. Amin!

„Pot totul în Christos, care mă întărește.”

Filipeni 4:13

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."

Ioan 16: 33

Nu vă e foarte cunoscută sintagma „nu pot”? „Nu pot să învăț pentru examenul de mâine...”; „Nu pot să trec peste cuvintele, prin care m-a rănit.”; „ Nu pot să fac față la situația în care mă aflu.”; „Nu pot să îmi termin licența la timp.”; „Nu pot să port o cruce așa de grea.” „Nu mai pot sa lupt, e prea greu.” Lista poate continua, fără exagerare, până la infinit.

Erau atâtea lucruri pe care credeam că nu le pot face, dar Domnul mi-a demonstrat că lucrurile nu stau așa deloc prin diverse situatii. Mărturisesc ca aceste gânduri le-am scris cu aproape un an în urmă, dar recitindu-le acum, m-au ajutat. Sper să vă ajute şi pe voi. Glorie Lui!

„Sunt genul de persoană, care vrea să găsească o logică în toate, cel puțin în materiile de la școală :D, așa încât nu pot să învăț pe de rost, cum se mai pratică de altfel în mediul studențesc, ci pornind de la un principiu mic, să reconstruiesc întreaga materie. Gândirea aceasta „logică”, a fost cea care pentru multă vreme m-a împiedicat de la a învăța versete pe de rost din Biblie. Le știam aproximativ, dar nu cuvânt cu cuvânt. Un cuvânt diluat nu are însă aceeași putere ca și Cuvântul. După o predică de-a fratelui Beni Fărăgău, în care expunea argumentele forumulate de John Piper în favoarea memorării Scripturilor, am fost așa de convinsă, încât m-am întors acasă și mi-am propus ca în fiecare seară să memorez cel puțin un verset din Scriptură.

Nu credeam că o să pot, dar am fost așa de hotărâtă, încât mi-am spus că oricât de greu ar fi, nu mă las. N-a fost ușor de la început, dar cu mulțumire pot spune că de cel puțin trei săptămâni m-am ținut cu ambiție de memorare, cu doar câteva zile excepție în care nu am reușit. Sunt multe alte lucruri, pe care nu credeam că nu le voi putea face vreodată și totuși... Putem mult mai mult decât credem, sau decât se vrea să credem.... de către diavol.

Am ajuns la concluzia că „nu pot”, vine de la cel rău și cu nici un chip de la Dumnezeu. În fiecare zi ai și am de ales între două voci: vocea adevărului și vocea minciunii. Vocea tatălui minciunii îți spune necontenit „nu poți... nu poți.... nici nu încerca, că nu vei reuși niciodată”, iar vocea adevărului îți spune „poți TOTUL în Mine”. Pe care alegi să o asculți astăzi?

„Ca să poți umbla pe ape, trebuie să cobori din barcă” (John Ortberg). Vor veni momente când în urcarea stâncii vei obosi și vei cădea, te vei împiedica, dar nu uita Mâna iubitoare care te poate ridica și mai ales... chiar dacă nu ai garantat succesul din prima încercare, luptă până la ultima suflare. Îndrăznește, El a biruit lumea...”

Diavolul nu ar vrea decât să te vadă cu armele depuse. Să te vadă fără dorinţa de a mai lupta. Te-ai împiedicat, ai căzut... nu renunţa la luptă. Ai fost zdrobit pe toate fronturile şi te simţi copleşit de încercări... nu renunţa la luptă. Te uiţi în jur şi nu mai înţelegi nimic din lumea asta... nu renunţa la luptă. Spunea Richard Wurmbrand că păcatul ce nu poate fi iertat, este a crede că pentru tine nu mai este iertare. Există iertare, există posibilitatea restaurării în har, prin pocăinţă. Îţi doresc să fii biruitoare/biruitor, fiindcă, înaintea oricui altcuiva, de biruinţa aceasta ai nevoie tu.

Iar atunci, când dai seme mari de oboseală şi chiar simţi că nu mai poţi sau că nu mai vrei, nu uita asta: „I-am descărcat povara de pe umăr şi mâinile lui nu mai ţin coşul. Ai strigat în necaz şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba.” (Psalmul 81: 6 - 7); „Însa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreapta; ma vei calauzi cu sfatul tau, apoi ma vei primi in slava. Pe cine altul am eu în cer în afara de Tine? Şi pe pamânt nu-mi gasesc placerea în nimeni decât în Tine.” (Psalmul 73:23-25).