Alegi voinţa ta proprie, sau acolo la altar vei ridica cutitul ca si Avraam si vei jertfi dorintele, ambitiile şi planurile tale de dragul chemării Lui?
Un text este mort dacă este al tău şi rămâne în tine. Trebuie născut şi dăruit altcuiva. Atunci poate trăi mai departe.
„Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut: pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi.”
Apocalipsa 2: 4-5a
Îmi aduc aminte, și probabil că nu voi uita niciodată, cum a fost, când am cântat prima dată la tineret în grupul de laudă și închinare cu sora mea şi cu încă două fete. Eram acompaniate cu chitara de Lala. Nu prea aveam noi încă fixate noțiuni de ritm și intrări. Cântam, dacă îmi aduc bine aminte, „Doamne Numele-Ți înalț”. Pe la jumătatea cântării, Lala a făcut ceva ce ne-a șocat oarecum pe toți. A oprit chitara și a spus ferm: „De la început!” Atât de tare deviasem de pe ritmul melodiei și intrările erau făcute așa de rău, încât nu mai era posibil să „mușamalizezi” cu chitara.
Noi avem tendința, de atâtea ori, când ceva începe să meargă rău în relația noastră cu Domnul, să ascundem gunoiul sub preș și să ne prefacem că a dispărut, când evident grămada va crește tot mai mare.
Mă uit la mine și văd atâta slăbiciune și neputință. Văd cum lupt cu firea și când credeam că am ţintuit-o la pământ, se ridică iarăși. Văd cum vin atacuri din partea celui rău, care vrea să îmi fure bucuria în Domnul. Biruiesc cu Domnul, dar se întâmplă și să cad și atunci mă întreb cum poate Domnul să mai îngăduie un pumn de lut îndreptat de atâtea ori înspre rău? Ce valoare să aibă un abur care se arată puțintel și apoi piere?
Investiția pe care Dumnezeu a făcut-o în noi a costat mult prea mult... a costat moartea Celui preaiubit, iar valoarea noastră este dată tocmai de această jertfă și investiție făcută în noi. Cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică, iar în marea îndurare și bunătate a Domnului, întotdeauna la El e posibil un nou început, dacă într-adevăr ne căim (slavă Lui!).
Dacă începem să cântăm și să dansăm pe un alt ritm decât cel conceput de Dumnezeu pentru noi, dacă pierdem intrările și chitara nu ne mai poate acoperi, să nu încercăm să mai salvăm aparențele, ci să avem curajul de a spune „stop” dezacordului. Să venim înaintea Domnului cu pocăință, în smerenie, și să îl rugăm să ne permită un nou început... să reluăm cântarea Lui, de unde am lăsat-o și să renunțăm la a noastră, pentru că departe sunt gândurile Domnului de ale noastre, dar cu siguranță ale Sale sunt cele mai bune pentru noi.
Se apropie cu pași repezi sărbătoarea Paștelui, momentul cel mai important din istoria omenirii, care marchează dărâmarea unui zid imposibil de înalt și imposibil de demolat de către mâini omenești: zidul păcatului. Momentul acesta aș vrea să constituie un moment de meditație și de cercetare pentru mine, pentru noi toți: Cânt melodia, pe care ar trebui să o cânt? Sunt în defazaj sau mențin ritmul? Sunt în dragoste fierbinte sau căldicică? Am ridicat cu mâinile mele înapoi unele dintre pietrele din zidul, a cărui demolare a costat atât de mult?
„Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” Psalmul 19:12
„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui - până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.” Mica 7:7-9
Mă uit la întreaga scenă religioasă de astăzi şi văd numai invenţii şi lucrări ale oamenilor şi ale firii. Acestea sunt lipsite de putere. Nu au impact asupra lumii. Văd de asemenea mai mult din lume intrând în biserică şi influenţând biserica, decât biserica având impact asupra lumii.
Văd muzica punând stăpânire pe casa lui Dumnezeu. Văd divertismentul punând stăpânire pe casa lui Dumnezeu. Obsesia divertismentului în casa lui Dumnezeu, o ură pentru corectare şi ură pentru mustrare. Nimeni nu mai vrea să mai audă de aşa ceva.
Ce s-a întâmplat cu agonia din casa lui Dumnezeu? Ce s-a întâmplat cu agonia din lucrare? Este un cuvânt pe care nu-l mai auzi în aceste vremuri răzgâiate. Nu îl mai auzi. Agonia reprezintă durere acută şi suferinţă. Emoţii atât de agitate, încât devin dureroase. O durere interioară acut resimţită din cauza condiţiilor tale, condiţiilor din tine sau din jurul tău. Agonie. Durere profundă. Dezolare. Agonia inimii lui Dumnezeu.
Ne ţinem atât de tare de retorica noastră religioasă şi de vorbirile noastre despre treziri, dar am devenit atât de pasivi. Pasiunea autentică se naşte din agonie. Pasiunea autentică pentru Hristos se naşte dintr-un botez cu agonie. Cercetează Scriptura şi vei găsi că atunci când Domnul a hotărât să refacă o situaţie ruinată... Şi-a impărăşit propria Sa agonie cauzată de ceea ce El vedea întâmplându-se în Biserica Sa şi în poporul Său. Şi-a găsit un om ce stăruia în rugăciune şi a luat acel om, botezându-l efectiv în agonie.
Găsiţi asta în cartea Neemia. Ierusalimul e în ruină. Cum se va ocupa Dumnezeu de asta? Cum va restaura Dumnezeu ruinele? Oamenilor, uitaţi-vă la mine ... Neemia nu era un predicator, era un om cu carieră. Era un om care se ruga. Dumnezeu a găsit un om, care nu avea doar o urmă de emoţie... Nu cineva care a avut doar o explozie bruscă de preocupare şi care apoi a lăsat-o să se stingă. El a spus, „Nu. Am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat zi şi noapte.” De ce nu au avut ceilalţi oameni un răspuns? De ce nu i-a folosit Dumnezeu pe ei în restaurare? De ce nu au avut ei un cuvânt de spus? Pentru că nu aveau nici un semn de agonie! Nici o lacrimă! Nici o rugăciune! Totul este în ruină!
Contează pentru tine astăzi ... contează pentru tine că Ierusalimul spiritual al lui Dumnezeu, Biserica, este acum căsătorită cu lumea? Că aşa o răceală străbate ţara? Mai aproape chiar... contează Ierusalimul din propriile noastre inimi? Urmele de ruine care încet drenează puterea şi pasiunea spirituală? Orbire în faţa căldicelului, orbire în faţa mixturii care încet se strecoară. Asta e tot ceea ce vrea diavolul să facă: să scoată dorinţa de luptă din tine. Şi să o ucidă. Aşa ca să nu mai lucrezi în rugăciune. Să nu mai plângi în faţa lui Dumnezeu. Poţi să stai să te uiţi la televizor şi familia ta să meargă în iad. Lasă-mă să te întreb. Din ceea ce tocmai am zis, te-a cercetat şi condamnat ceva?
Este o mare diferenţă între agonie şi preocupare. Preocuparea e pentru ceva care începe să te intereseze. Te interesează un proiect sau o cauză sau o nevoie. Vreau să îţi spun ceva ce am învăţat de-a lungul anilor mei, 50 de ani de predicare... Totul trebuie să se nască din agonie, trebuie să se nască din Duhul Sfânt. Ceea ce ai văzut şi ai auzit despre ruinele care te-au adus pe genunchi, te-au condus într-un botez cu agonie, atunci când ai început să te rogi şi să Îl cauţi pe Dumnezeu. Ştiu acum. O, Doamne, cum o ştiu. Până când nu sunt în agonie, până când nu am ajuns în agonie... Toate proiectele şi lucrările noastre, tot ceea ce facem...
Unde sunt învăţătorii de şcoală duminicală care plâng pentru copiii despre care ştiu că nu ascultă şi merg înspre iad?
Vedeţi, o viaţă de rugăciune autentică începe în agonie. Vedeţi, dacă îţi pui inima să se roage, Dumnezeu va veni şi va începe să îşi împărtăşească inima cu tine. Inima ta începe să plângă – O, Doamne, Numele Tău este blasfemiat. Duhul Sfânt este batjocorit. Vrăjmaşul încearcă să distrugă mărturia credincioşiei lui Dumnezeu şi ceva trebuie făcut.
Nu va fi nici o reînnoire, nici o trezire, nici o înviorare, până când nu suntem dispuşi să Îl lăsăm să ne zdrobească încă odată. Oamenilor, se face târziu şi lucrurile devin serioase. Te rog nu-mi spune, nu-mi spune că eşti preocupat ... când petreci ore în faţa internetului sau în faţa televizorului. Haide.
Doamne, este atât de mare nevoia de a veni la altar şi de a mărturisi. Nu mai sunt ce am fost, nu sunt cine ar trebui să fiu. Doamne, nu am inima sau povara Ta. Vroiam să fie uşor. Vroiam doar să fiu fericit. Dar Doamne, adevărata bucurie, adevărata bucurie vine din agonie. Nu este nimic al firii care îţi va da bucurie. Nu mă interesează câţi bani ai, nu mă interesează casa ta cea nouă, nu este absolut nimic fizic care poate să îţi dea bucuria. Este doar ceea ce se atinge prin Duhul Sfânt atunci când Îl asculţi şi accepţi inima Lui. Construieşe ziduri în jurul familiei tale. Construieşte ziduri în jurul propriei tale inimi. Fă-te puternic şi invincibil în faţa vrăjmaşului. Doamne, asta e ceea ce ne dorim.
„Dar când va veni Fiului Omului, va găsi El oare credință pe pământ?..."
Luca 18:8
„Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei cînd li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului”
Psalmul 4:7
De ce nu mai face Dumnezeu atâtea minuni astăzi? De ce nu se mai despică Marea Roşie? De ce nu cad zidurile Ierihonului? De ce nu cad Filistenii?
Motivul pentru care cred că Domnul nu mai face atâtea minuni astăzi vine pe de-o parte din lipsa noastră de credinţă. Evangheliştii ne relatează cum Domnul Isus în unele cetăţi nu a făcut atâtea minuni câte a făcut în altele, tocmai fiindcă credinţa locuitorilor era mică sau inexistentă.
De asemenea, Domnul Isus spune în Luca 18:8: „Dar când va veni Fiului Omului, va găsi El oare credință pe pământ?..." Îmi aduc aminte de Avraam care cu toată credinţa şi îndrăzneala se înfăţişează înaintea Domnului şi mijloceşte pentru Sodoma şi Gomora şi Domnul l-a ascultat. Mai suntem noi oameni, care cu toată inima noastră şi cu credinţă să mijlocim pentru cei din jurul nostru? Vrem să Îl vedem pe Dumnezeu lucrând, vrem să vedem oameni schimbaţi, vrem să vedem situaţii îmbunătăţite... dar noi? Domnul încă mai caută un om... un om care să stea în spărtură. Un om, care să se dezlipească de lumesc, un om gata să se sacrifice. Ne lipim prea tare de lucrurile pământeşti. Nu facem multe, fiindcă ne ascundem prin scuze gen sănătate, familie şi multe altele şi uităm că acestea toate se vor duce... Unul rămâne şi din partea noastră ca şi oameni ceea ce va rămâne ca moştenire nu vor fi nici palate, nici diplome, ci oameni, suflete în care am investit, pentru care am suferit, pe care le-am iubit.
Un al doilea motiv pentru care Domnul nu mai face minuni e legat de vederea noastră. Atât de des avem ochi şi nu vedem, urechi şi nu auzim, gură şi nu slăvim. Cea mai mare minune din viaţa unui om nu este vindecarea fizică, frumuseţea, inteligenţa, ci mântuirea. Lucrarea tainică a lui Dumnezeu în inima omului este de departe cea mai mare şi slăvită minune pe care Dumnezeu o poate înfăptui, mai ales pentru că e veşnică. Un trup vindecat va pieri, dar un suflet vindecat se va înălţa în veşnicie alături de Vindecătorul său. Dumnezeu mai face minuni astăzi, dovada suntem tu şi eu, dar uneori noi suntem cei care ne lăsăm orbiţi de veacul acesta şi uităm să le vedem. Îndurarea lui Dumnezeu astăzi este de nemăsurat. Core a pierit când a încercat să ducă tămâie în Sfânta Sfintelor, pentru că nu era Levit şi nu a ascultat porunca; şi totuşi astăzi câţi nu încearcă să aducă o tămâie necurată în Sfânta Sfintelor, câţi nu sunt neascultători şi totuşi înca nu au pierit. Îndurarea lui Dumnezeu astfel e cu mult mai mare decât realizăm.
Am vizionat de curând filmul „One night with the King”, o ecranizare a poveştii Esterei. Foarte mult m-a impresionat, mai ales pentru că personajul principal este o femeie şi în consecinţă mai apropiat de mine. Poţi schimba lumea prin credinţă şi Domnul aşteaptă de multe ori din partea noastră numai un dram de credinţă. O secvenţă care mi-a atins inima a fost cea în care Estera, înfăţişându-se împăratului, care îi oferă împărăţia, ea îi răspunde că nu va accepta nimic altceva decât inima lui. De câte ori nu jucăm noi acelaşi „joc” cu Dumnezeu numai că lucrurile se desfăşoară altfel, pentru că în loc să cerem inima lui Dumnezeu, cerem împărăţia, cerem lucrurile. Vrei să schimbi lumea? Vrei să faci o diferenţă în lumea asta? Îmbracă-te cu toată credinţa şi simte inima lui Dumnezeu. Nu Îl căuta pe Dumnezeu pentru ceea ce poate să îţi dea sau pentru ceea ce poate face El pentru tine, ci oferă-ţi inima care să simtă pentru oamenii din jur împreună cu a Lui şi caută să faci tu ceva pentru El.
Doamne, şi întreagă împărăţia Ta de mi-ai da-o, tot numai inima Ta mi-aş dori-o. Când răsare faţa Ta peste mine, când sunt în prezenţa Ta şi simt cu inima Ta, „Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei cînd li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului” (Psalmul 4:7).
