Un text este mort dacă este al tău şi rămâne în tine. Trebuie născut şi dăruit altcuiva. Atunci poate trăi mai departe.
M. Cruceru
joi, 11 martie 2010

”Căci El zice și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă."
Psalmul 33:9

Aseară am fost la un concert (Edward Elgar – Serenada in mi minor, op. 20; Astor Piazzolla - Anotimpuri) în primă audiţie la Cluj. Dirijorul: un fost coleg din generală. Am rămas foarte impresionată... pe de-o parte fiindcă era o interpretare modernă şi nonconformistă ... originală, dar şi pentru că am avut una dintre rarele ocazii să vad un dirijor în simbioză reală cu orchestra lui, nu unul impasibil, rigid şi cu rare inclinaţii sau gesturi.

N-am putut decât să mă gândesc la mica orchestră şi la Marele Maestru. Mica orchestră: lumea. Marele Maestru: Dumnezeu. Căci El spune şi se face... Domnul se află în controlul întregului univers şi nici un instrument al acestei lumi, nu poate face intrarea pe linia melodică fără ca Maestrul să îi dea semnalul. De asemenea, am realizat încă o dată că Dirijorul nu este separat de orchestra Sa, ci simte împreună cu ea, se apleacă înspre ea, se implică în ea.

Cât despre instrumente... câteodată suntem şi noi viori pline de laudă, care din revărsarea bucuriei Mântuitorului ating nota maximă şi şi-ar dori să existe una şi mai ridicată pentru ca să poată exprima mai adânc lauda. Altă dată, poate un ton grav de contrabas, sau un violoncel ce îşi varsă sufletul înaintea Dirijorului, dar indiferent de ce aş fi... ceva nu ar trebui să îmi lipsească... pasiunea pentru El. Indiferent că sunt vioară, contrabas sau violoncel... ar trebui să continui să cânt cu aceeaşi dăruire, chiar dacă sunetul e trist sau vesel. Solistul de vioară de aseară cânta cu atâta pasiune şi dăruire, încât la un moment dat, când a avut răgaz a trebuit să scape de unele dintre firele rupte de la arcuşul viorii sale.

Avem de prea multe ori un auz surd şi nu vedem şi nu simţim cântarea naturii... a vietăţilor... a noastră. Îmi doresc şi vă doresc un auz fin la toate acestea, dar mai presus de toate... la şoapta Duhul Sfânt în noi.


Inspired and copyrighted: Holy Spirit

0

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu