„Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu niste copilasi, care sed în piete si strigă la tovarăsii lor: „ V-am cântat din fluier si n-ati jucat; v-am cântat de jale si nu v-ati tânguit.”
Matei 11: 16-17
De fiecare dată când se joacă mama Remi cu tata, ceva nu e bine. Când sunt cărțile mari, nu e bine că sunt mari, când cărțile sunt mici, nu e bine că sunt mici. Obișnuiam să îi spun că i-am cântat de jale și nu a plâns, i-am cântat de bucurie și nu a râs.
Așa suntem de multe ori în plan spiritual. Când toate merg bine, suntem sceptici și ne gândim că merge prea bine și trebuie să se întâmple ceva rău, care să strice totul. Când totul merge prost, ne întrebăm de ce merge prost. Oricum ai lua-o, suntem deseori nemulțumiți. De câte ori nu ni s-a întâmplat să ni se cânte din fluier și să nu jucăm sau să ni se cânte de jale și să nu ne tânguim?
Una dintre primele predici pe care le-am auzit, a fost cea a fratelui Ghiță despre mulțumire. Și acum o mai țin foarte bine minte. Spunea, să încercăm ca o săptămână să fim mulțumitori indiferent de ce ni se va întâmpla. Și după săptămâna asta, încă o săptămână... și apoi încă o săptămână. Nemulțumirea nu aduce nimic bun cu sine, ci din contra atrage după sine frustrare, supărare, neascultare și e o strategie foarte ușoară folosită de diavol, pentru a ne fura bucuria.
De multe ori, lăsându-ne pradă nemulțumirii pentru lucruri mici, pierdem din vedere lucrurile mari și punem în umbră relevantul, ca să ne lăsăm frustrați de lucruri minore.
Vă doresc și îmi doresc să fiu mulțumitoare cu orice lucru din viața mea și chiar dacă va fi greu, să primesc cu bucuria lucrată de Duhul în noi, orice ar veni. Bine ar fi să jucăm nu numai când ni se cântă din fluier, ci și când ni se cântă de jale.
