„ Mângăiati-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr.”
1 Tesaloniceni 5:11
Mă pregăteam de întoarcerea în România după aproximativ cinci luni de studii în Germania. Viitorul se arăta foarte incert. Pe de-o parte îmi făcusem mulți prieteni în biserica din Germania, alături de care crescusem mult și alături de care Îl cunoscusem mai mult pe Domnul. Pe cealaltă parte... Cluj-Napoca, repartizată în altă grupă la facultate, fără să îmi cunosc noii colegi care între timp se știau între ei, fără să mă fi stabilit la o biserică, fără prea mulți prieteni creștini. Astfel prezentându-se situația, nu eram prea încântată să mă întorc acasă. Știam că voia Domnul pentru mine era să plec, dar era foarte greu să mă despart de ceea ce devenise „acasă” pentru mine, ca să mă duc într-un loc în care ar fi trebuit să o iau de la început în clădirea unor prietenii, relații și așa mai departe.
În ultima duminică la biserica din Germania, Jeff a făcut un gest, căruia el cu siguranță nu i-a acordat importanța pe care i-am atribuit-o eu. M-a luat în brațe, ca un tată drag, și-a pus mâna pe creștetul meu și s-a rugat pentru mine și pentru întoarcerea mea în România. Pentru mine gestul lui a însemnat foarte mult și am plecat încurajată și împăcată.
Nu știu de ce suntem așa de zgârciți când vine vorba de încurajări. Sunt oameni în jurul nostru care ar avea atâta nevoie de o vorbă bună, de un zâmbet, de o rugăciune. Cred că cei mai mulți nu râvnesc după lucruri mari, ci doar un simplu zâmbet la vremea potrivită, o strângere de mâna, o îmbrățișare, ar putea face o reală diferență în ziua unei persoane.
De multe ori mă imaginez zburdând pe o vale neagră, moartă, dar, odată cu trecerea prin ea, mireasma degajată de ființa mea, care își are originea în Christos, înflorește totul din urmă. Ce frumos ar fi dacă la trecerea noastră prin valea aceasta sumbră am sădi dragostea lui Christos prin încurajări, prin atenţii mici pentru noi, dar semnificative pentru ceilalţi.
Să încercăm să nu fim zgârciți sau mândri în a încuraja pe cei din jurul nostru, ci dintr-o vale moartă, cufundată în plâns, să lăsăm Duhul Sfânt să cheme la viață cele mai frumoase flori, lăsându-ne la dispoziția Sa.
Tocmai cantarea da raspunsul la ce ne trebuie sa incurajam, sa simtim cu altii...:"si-n dragoste tot mai mult sa cresc".Nu mai prea iubim sincer...sau am uitat ca a iubi presupune si ce ziceai mai sus.(Mersi de cantare...asta n-o stiam,s-o cant:))(Diana Anonim:))(nu stiu cum se face aici ca nu apara anonim
Sa dea Domnul sa crestem intr-adevar tot mai mult in dragoste. Fara intentii, fara motivatii, fara folos... Doar sa iubim. Punct.
Nu poti sa faci sa nu apara anonim, cel putin din cate stiu eu, decat daca iti faci si tu cont, dar te poti semna la final asa cum ai facut-o. S-o canti! :)
”Agape este indelung rabdatoare, este plina de bunatate, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.” 1 Corinteni 13:4-7
Domnul cu tine! :)